Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PUNE LA ÎNDOIALA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 143 pentru PUNE LA ÎNDOIALA.

Mihai Eminescu - Codru și salon

... adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau pe valuri fulgi. II ... dânsul, privind întunecos... Sub umeri-unei fețe ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristării, ce-adânci l-arată slab; Prin ochii mari și negri o îndoială trece, Ce fulgeră în taină, apoi dispare-n grab. ­ Din vorba mea nu poate amor să se aleagă? Nu te iubesc atâta cât știu ... să te încânt, Cu susu-n jos ar merge a firii legi bogate, Pustiu ar fi în ceriuri și ceriul pe pământ. Și la a ta ivire părere-ar ziua noapte, Astfel de strălucită ai trece-n lanuri verzi, Încât numai pâraie ți-ar povesti cu șoapte ... muri, iubito, căci contra morții n-are Nici Dumnezeu putere, atuncea cu amar Aș stinge în grămadă sistemele solare Și-n ăst mormânt te-aș pune ca pe-un mărăgăritar. Iar eu, eu, singuratec în lumea cea pustie, În caos fără stele și fără de nimic, M-aș arunca ­ un ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

... nene Șerbescule. — Dar, în sfârșit, ce sunteți, domnule Știucă? Știucă iar se mișcă pe scaun, și zâmbetul lui parcă are ceva dureros; fără de îndoială, îi e greu să facă o mărturisire. — Vedeți... cum v-am spus, am avut multe necazuri... Am luat așa, deocamdată, o slujbă la... percepție. Apoi, repede, ca și când ar vrea să dreagă ce-a zis: Dar vă rog... vă rog să nu vă faceți o ... făcu din ochi lui Mincu, apoi strânse mâna poftitului. — A! atunci suntem între colegi. Păi de ce nu ne-ai spus de la început, dragă? Mincu iar scoală chelnerul să aducă un rând... Chelnerul, necăjit la fiecare zece minute, se trezește de-a binelea. Dă perdelele la o parte. Pe geamul aburit, lumina cenușie nu poate încă pătrunde; dar din uluci se aude cum picură bura de ploaie. Petru Știucă a ... se oprește în dreptul unei tutungerii; intră înăuntru, și artiștii, după dânsul. Știucă se clatină câteva clipe în fața tejghelei, parcă a uitat la ce venise, apoi strigă deodată: — O coală de hârtie... mi-ministerială... și un timbru de trzeci. Mincu se uită la ...

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... cu pradă din Țara Leșească ! Însă roata norocului se întoarce! Starea Principatelor se schimbă; neatârnarea lor piere; poporul suferă, vitejia lui amorțește și trece de la gloate la cete, de la cete la indivizi, și prin urmare baladele strămoșești sunt înlocuite prin cântece de frunză , cântece hoțești. IV Poezia poporală este nu numai expresia cea mai vie a ... instituturi, de gradul civilizației diferitelor epoci. Nemulțumit, mă duc să vizitez monumentele, doar voi descoperi un vestigiu din lumea trecută; monumentele lipsesc! Mă întorc deci la limba și la literatura de astăzi! Aicea mă cuprind fiori de gheață! Gramaticile îmi par niște seci disertațiuni de limbistică latină, franceză, italiană... însă nu adevărate gramatici românești ... lume. Văd oameni și haine ce nu văzusem în orașe; aud o limbă armonioasă, pitorească și cu totul străină de jargonul cărților. De unde eram la îndoială dacă românii sunt o nație sau o colonie cosmopolită modernă, un soi de Algerie franco-italiano-grecească, încep a întrevedea adevărul. Iată un ... el suspină în modul cel mai poetic: Bate vântul printre brazi Și-mi aduce dor de frați; Bate vântul printre flori, Îmi dă dor de la ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... de natur[...]mprieteni... Cine nu știe că ,,amorul" când se are de scop pe sine însuși, când nu este un incident în viața conjugală, duce la durere și adesea la catastrofă. 8. Cred că experiența tristă în amor e una din cauzele cele mai însemnate ale misoginismului, căci prin amor nu trebuie să se înțeleagă ... 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cum zice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu alte cuvinte, nevoile ... este în minoritate. Amorul este lucrul naturii, și nu al societății. Societatea îl stilizează numai și, cel mult, îl complică cu elemente care se topesc la cea mai mică ciocnire. De aceea superioritatea sufletească a unui om se cunoaște și după rezistența pe care o pune sufletul lui la egoismul naturii. 14. Te iubesc fiindcă ești bun; Te iubesc fiindcă ești inteligent; Te iubesc fiindcă ești frumos; Te iubesc fiindcă... înseamnă că Te este ... ...

 

Paul Zarifopol - Popi

... Egee, cu albastrul ei violet și compact... se străduia să intre în cadrul unei cromolitografii. Orașul strălucea, alb, atât de alb încât părea că pozează la magnezium pentru un film fără sfârșit. Limpezimea fără seamăn a cerului atic scotea din fiece nuanță o licărire delicată și precisă, și întregul ... rece. Apoi o vede cu ochii, pe fereastră, vrăjită în fața cântărețului, stând în picioare într-o cămașă de noapte, roză, care se cobora până la pământ, atârnată la piept de două ținte. Picioarele ei goale, albe, apăreau pe marmura lucie, tăiate de marginea cămășii. Este vizibil cum efectele aceste de contrast, pe lângă ... insistența lor de leitmotiv, răsunetul erotic al tabloului. Și este vizibil că această histoire dune bonne fortune, în cadru grecesc, este o superioară comedie. Fără îndoială, violența și comicăria sunt două elemente tradițional înregistrate de literații europeni din viața neogrecească, de la moartea romantismului naiv încoace. Această curioasă coincidență de elemente, comic și violență, Scorțescu ne-o prezintă într-o concentrare artistică ce nu știu să fi ... plastic și dramatic, unitatea în care sunt atât de corect ținute culori și desene, și, peste tot stăpânitoare, sobrietatea elegantă, înscriu povestirea lui Teodor Scorțescu ...

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... nepuși la cale. Peste vreo două săptămâni după înmormântarea lui, văduva pleacă la Chișinău spre a-l ruga pe preasfințitul Vladimir să mute la biserica din Zaim pe un cumnat de-al ei, un preot tânăr, cu familia mică, care, deci, avea putința de a le da ... tulburările de astăzi au atins și tagma duhovnicească și 2. varsă puțină lumină asupra unor oameni, așa-numiți „fruntași ai satelor“, arătând pân’ la ce ajunge uneori ticăloșia lor. Satul nostru trecea la preoți de cel mai bun „popor“—“prihod“ din ținutul Benderilor, din pricină că bietul preot răposat, mulțumită străduințelor sale extraordinare, își ... petrecute în Zaim în timpul de pe urmă, scoțând la lumină singurele fapte fără de orice lămuriri. Odată cu preotul Tocan se duce din nou la Chișinău și sărmana văduvă. Ea încă nu-și pierduse cu totul nădejdea: o mai sprijinea puțin prepunerea că poate preasfințitul măcar de astă dată va ... ține seamă de rugămintea ei și-i va da putință ei și orfanilor de a rămânea în satul și-n casa ei, mutând la Zaim pe cumnatul ei. Venind ...

 

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia

... roua de dimineață,     Rumenă de rușinare și cu nurii înflorită,     C-o căutătură blîndă, de amori povățuită,     Au zîmbit cu îndurare de o dragoste ferbinte     La a mele giurămînturi, la a mele rugăminte.     Ce făceam însă atuncea ? scufundat în uimire     Ca de-un trăsnet ce răpește a sufletelor sîmțîre,     Ca de ... primit drept chezășie ceriul, stelele și luna.     Viața mea și a ta însuși, că te-oi iubi totdeauna.     Că te-oi iubi păn' la moarte, că nimic n-a fi în lume,     Nici pe pămînt, nici în ceruri, nici la Dumnezău anume,     Carele să mă strămute de nespusa fericire     De a mă-nchina la tine ca la o dumnezăire.     Atunci fulgere cu trăsnet prin văzduh scăpărătoare [1] ,     Pămîntul tot în cutremur și stihiile-n perzare     Sămăna înspăimîntate de atîtea pătimiri.     Te-am ... groază dorul care mă omoară.     Dar în zădar, că durerea merge și vine cu mine,     Gîndul meu nu să abate cîtu-i un chic de la tine.     A nopților întuneric nu mă îngrozăște nimică,     Groaza mea îi numai una, tu o știi, că mori de frică     Nu cumva din ...

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se ... și cuvântul român păstrat. Vom zice dar binecuvântare și nu blagoslovenie, vom zice preacurată și nu precistă, bunavestire și nu blagoveștenie. Această regulă este de la sine înțeleasă, însă nu ne aduce folos pentru literatura laică, fiind prea puține cuvinte la care se potrivește. Mai însemnată este regula în aplicarea ei la cărțile bisericești; c[...]n bisericile de pe la multe sate și mănăstiri din România se zice încă blagoslovenie și nu binecuvântare, maica precistă și nu maica preacurată. Ceea ce împedică pătrunderea îmbunătățirii limbii ... atâtea expresii recomandate numai de o filologie nepricepută și trecătoare, încât au pus în neliniște pe capii bisericii și i-au făcut să se împotrivească la ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... care toate astăzi încep a se răspândi și în celelalte stări. Așadar, trecerea bogățiilor, și prin urmare și a puterii, de la cei puțini la cei mulți, de la cei mari la cei mici, împrăștierea în clasele mai de jos a luminilor și a ideilor, care până deunăzi erau monopolul numai al boierilor ... ieșit mai mulți bărbați însemnați pe vremea lor, ce figură cu cinste în istoria și în literatura noastră. Dar toate acele izvoare de luminare pieriră la 1821, cu cel de pe urmă domn fanariot, Mihail Suțul; și, până la 1828, Moldavia fu cu totul lipsită de școli, căci de-abia în cel de pe urmă an al domniei sale loan Sturza vv. se îngriji ... metodul primit atunce obștește de toți dascălii. După ce doi ani întregi învăță t© 'Aljbhton, t© 'OtĂ„hcon, și tĂ–n 'ApoqŇhn tĘn paidĘn, la 1824 se întoarse din Basarabia în patria sa, în care liniștea se așezase în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era cele de căpetenii izvoare de învățătură pe atunce. În acel pansion ...

 

Alecu Donici - Guraleiul

... zău, De astăzi dimineață de când alerg mereu Pe bieții căișori i-am obosit de tot Și butca mi-au stricat potcitul cel de pod, La Trisvetitele am fost la liturghie; De-aici m-am repezit un ceas pe la agie; Apoi la Podu-Roș, apoi prin Păcurari -- Ia judecă, mă rog, ce sărituri tot mari. De-aice am vroit să mă arăt la Curte; Dar acolo văzând că sunt trăsuri prea multe, Nici nu m-am pogorât. M-am dus la vistierie; Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie, Am fost prin Tătărași... ZOIȚA Asemene și eu, De astăzi dimineață de când alerg mereu; Pe jos pe la feciori, pe la găinărie, De-aici la cuhnii, de-aici la chelărie, Apoi pe la cămări, apoi la garderob, Ba scoate rochia, ba scutură salop, Aleargă-n sus, în jos și ia la toate seamă, Mă pogărăsc pe scări, cucoana iar mă cheamă! Norocul meu au fost că un boier limbut, Nemăsurat deșert, și guralei știut, Fiind la ... grecesc se tot mira: Nici altul mai isteț la dânsul nu era. Ținerea mea de minte și duhul cu simțire Sunt rari împodobiri vărsate de ...

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini

... cu ocaziunea unii serate muzicale aranjată de celebrul tenor Marchezi și de faimoasa primadonă Albertinati. Apoi după un al doilea concert dat în beneficiul său, la care esecută încîntătoarele variațiuni compuse de dînsul pe tema franceză de la Carmagnola , ce produseră un mare efect în inima auzitorilor, se duse la Parma ca să ia lecțiuni de la Alessandru Rolla, cel mai renumit violonist al Italiei pe timpii aceia. Ajungînd în acel oraș și prezentîndu-se la celebrul violonist, fu supus la un riguros esamen. Pe dată însă esecută una din compozițiunile sale; Rolla rămase uimit și declară în prezința mai multor artiști că el se simte ... reușesc a corumpe junimea și a o atrage în abisul vițiului și al desperării. Fructul acestor detestabile relațiuni fu jocul de cărți, la care junele Paganini se deprinse atît de mult, încît, după ce pierdea tot ce cîștiga din concertele sale, ajungea uneori a pune în joc orologiul și bijuteriile sale. Odată, zice biograful său, anunțase darea unui concert, dar cu o zi mai nainte, ducîndu-se la jocul de cărți, avu o pierdere atît de însemnată, încît ajunse pînă la ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>